Comunicat de presă
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) lansează apelul de înscriere pentru întreprinderile mici și mijlocii de pe ambele maluri ale Nistrului interesate să își dezvolte capacitățile de export și să acceseze noi oportunități de afaceri pe piața din România și Uniunea Europeană.
Programul de instruire este implementat de CCI a RM până la sfârșitul anului 2026, cu sprijinul financiar al Suediei și Marii Britanii, în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).
În cadrul programului vor fi selectate 30 de IMM-uri de pe ambele maluri ale Nistrului, care vor beneficia de instruiri practice și sesiuni interactive susținute de experți în domeniul comerțului internațional și exporturilor.
Participanții vor avea posibilitatea să își consolideze cunoștințele și competențele în domenii esențiale pentru internaționalizarea afacerilor, precum:
- identificarea oportunităților pe piețele externe și utilizarea bazelor de date internaționale;
- operațiuni de export-import, proceduri vamale și aspecte logistice;
- aplicarea regulilor INCOTERMS 2020 în contractele comerciale;
- cerințele Uniunii Europene și ale pieței din România privind standardizarea și calitatea produselor;
- adaptarea produselor, ambalajului și etichetării pentru piețele externe;
- marketing internațional, poziționarea și promovarea produselor, comunicarea cu partenerii externi și stabilirea prețurilor de export;
- structura pieței din România, canalele de distribuție și cerințele comerciale specifice.
Pe lângă instruiri, companiile participante vor beneficia de evaluarea nivelului de pregătire pentru export (Export Readiness Assessment) și vor primi recomandări personalizate privind accesarea piețelor Uniunii Europene, cu accent pe piața din România.
Sesiunile de instruire se vor desfășura pe parcursul a trei zile, în perioada 15–25 iunie 2026.
Întreprinderile interesate sunt invitate să completeze formularul de înscriere disponibil pe pagina web a CCI a RM, până la data de 11 iunie 2026.
The post CCI a RM invită IMM-urile de pe ambele maluri ale Nistrului să participe la un program de instruire pentru dezvoltarea capacităților de export appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN



