Sancțiuni de peste 1,5 milioane de lei în urma controalelor fiscale din luna mai

Peste jumătate dintre controalele fiscale desfășurate în luna mai au depistat încălcări. Serviciul Fiscal de Stat precizează că în urma verificărilor au fost aplicate sancțiuni fiscale și contravenționale în valoare de peste 1,5 milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit SFS, în luna mai au fost efectuate 553 de controale fiscale operative, iar în 364 de cazuri au fost constatate încălcări. Acțiunile au vizat respectarea obligației de eliberare a bonurilor fiscale, declararea integrală a veniturilor și deținerea documentelor care confirmă proveniența legală a mărfurilor.

Instituția menționează că majoritatea abaterilor au fost depistate în domeniul comerțului cu mărfuri, produse și materiale. Din cele 283 de controale realizate, în 226 de cazuri au fost depistate încălcări.

În același timp, în domeniul transportului rutier de pasageri au fost depistate încălcări în 81 din cele 174 de controale efectuate. Totodată, inspectorii au constatat nereguli în 24 din 30 de controale desfășurate în comerțul și serviciile online și în 16 din 18 controale realizate în comerțul cu produse din tutun.

Serviciul Fiscal de Stat precizează că verificările sunt inițiate în baza analizei riscurilor de neconformare fiscală și au drept scop asigurarea respectării disciplinei fiscale și menținerea unui mediu concurențial echitabil.

The post Sancțiuni de peste 1,5 milioane de lei în urma controalelor fiscale din luna mai appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Ajutoare financiare pentru locuitorii blocului din Galați lovit de drona rusească

Guvernul României a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență...

Strada Gheorghe Asachi din capitală va intra în reparații

Strada Gheorghe Asachi din sectorul Centru al capitalei va...

CNAS a efectuat plata anuală de trei mii de lei pentru peste 13 mii de copii cu dizabilități

Peste 13 mii de copii cu dizabilități din Moldova...

Constantin Șestacov – noul director general interimar CET-Nord

CET-Nord SA are un nou director general interimar. Agenția...

Dezvoltarea turismului nu poate avea loc fără personal calificat – Platforma Națională pentru Turism

Conectarea Republicii Moldova la inițiativa europeană Pact for Skills...

O porțiune de drum s-a surpat la Ialoveni. Autoritățile au depistat mai multe nereguli

O porțiune de drum public din orașul Ialoveni s-a...

ULTIMA ORĂ

Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului, măsură cerută de ministrul...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al Agriculturii.The post Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază first appeared on Nexta.ro.

Un mort și zeci de răniți după un atac cu dronă asupra aeroportului din Kuweit

O persoană a murit, iar alte 63 au fost rănite după ce o dronă a Iranului a lovit miercuri un terminal al Aeroportului Internațional din Kuweit, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Teheran și Statele Unite în regiunea Golfului, relatează AFP și The Independent.The post Un mort și zeci de răniți după un atac cu dronă asupra aeroportului din Kuweit first appeared on Nexta.ro.

Comisia Europeană: România și-a respectat „în mod satisfăcător” angajamentele privind reformele și investițiile

Comisia Europeană apreciază că implementarea reformelor și investițiilor pe care România trebuia să le realizeze până la 30 aprilie 2026 este, în general, pe drumul cel bun. Concluzia apare în Pachetul de primăvară al Semestrului European 2026, prezentat miercuri la Bruxelles.The post Comisia Europeană: România și-a respectat „în mod satisfăcător” angajamentele privind reformele și investițiile first appeared on Nexta.ro.

Un bărbat din Turcia a intrat în topul celor mai bogaţi oameni din lume: S-a trezit din senin cu 22 de miliarde de dolari

Un bărbat din Turcia a intrat peste noapte în topul miliardarilor lumii după ce s-a trezit din senin cu 22 de miliarde de dolari în cont. Acesta spune că nu ştie cum au ajuns banii acolo, scrie observatornews.ro.

Tanczos Barna cere prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului

„Am cerut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului”, a scris ministrul interimar al Agriculturii pe Facebook. Tanczos Barna a precizat că UDMR a susținut constant, în ultimii ani, menținerea măsurii, atât timp cât inflația ridicată continuă să pună presiune asupra bugetelor familiilor. „La propunerea noastră, Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat astăzi prelungirea măsurii până la sfârșitul anului, în loc de expirarea acesteia...

Ajutoare financiare pentru locuitorii blocului din Galați lovit de drona rusească

Guvernul României a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență de până la 30 de mii de lei românești, echivalentul a circa 5 700 de euro, pentru familiile și persoanele singure din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea unei drone rusești săptămâna trecută, transmite IPN. Potrivit deciziei executivului, sprijinul financiar depinde de amploarea pagubelor produse de explozie și incendiu. Astfel, familiile ale căror locuințe au fost distruse integral...

FOTO Gabriel Voicu și Victor Vremera lansează grupul Pinwell, o structură cu 5 divizii complementare, care acoperă întregul lanț imobiliar

Gabriel Voicu și Victor Vremera, experți în real estate-ul românesc, cu circa 10.000 de tranzacții intermediate și un volum cumulat de aproximativ 1 miliard de euro, se reunesc după parcursuri profesionale complementare în domeniu și lansează împreună grupul Pinwell, o structură integrată formată din cinci divizii, construită pentru a acoperi întregul lanț imobiliar, de la brokeraj și consultanță pentru dezvoltări noi și piață liberă, până la construcții, finanțare și...