Cinci state propun limitarea temporară a drepturilor de vot pentru noii membri ai UE, Republica Moldova este vizată

Uniunea Europeană ar trebui să discute opțiunea de a limita temporar unele drepturi de vot ale viitorilor noi membri ai blocului și de a crea mai multe măsuri de protejare a statului de drept, au scris Germania, Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg într-un document consultat marți de Reuters.

În contextul în care Muntenegru speră să se alăture UE în 2028, iar Albania, Ucraina și Republica Moldova încearcă să facă progrese în cererile lor de aderare, între guvernele europene sunt în curs discuții referitor la oportunitatea de schimba regulile pentru noii membri, notează Agerpres.

Unele capitale fac în prezent presiuni pentru ca UE să dezvolte garanții mai puternice pentru viitorii membri, ca urmare, în parte, a experienței blocului cu regresul democratic din Ungaria sub fostul prim-ministru Viktor Orban.

Documentul susținut de cele cinci state membre conturează posibile opțiuni ce ar putea fi incluse în viitoarele tratate de aderare, inclusiv un nou mecanism de monitorizare și o clauză de siguranță care ar permite luarea de măsuri în cazul unui regres grav în domenii precum democrația și libertatea presei.

„UE ar trebui să aibă o discuție aprofundată cu privire la posibilitatea unor limitări temporare, tranzitorii, ale drepturilor de vot pentru noile state membre în anumite părți ale acquis-ului UE unde este necesară unanimitatea”, au scris cele cinci țări, menționând domenii precum extinderea, politica externă și deciziile privind bugetul UE unde, în prezent, este necesar consimțământul tuturor țărilor membre.

Cipru, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a declarat săptămâna trecută că a început să se pregătească pentru a deschide oficial negocierile cu Ucraina și Republica Moldova asupra primului grup de capitole de negociere, care acoperă statul de drept și standardele democratice.

„Ucraina aparține UE. Toate cele șase clustere (grupuri tematice de capitole de negociere n.r.) trebuie deschise fără întârziere. NATO trebuie să rămână pe masă ca cea mai puternică garanție de securitate”, a declarat prim-ministrul estonian Kristen Michal pe X după ce s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski marți, la Tallinn.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Cinci state propun limitarea temporară a drepturilor de vot pentru noii membri ai UE, Republica Moldova este vizată apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

BMW aduce noua Seria 7 în România, la o lună după lansarea internațională. Preț amețitor pentru versiunea electrică

Cea mai scumpă limuzină a BMW, Seria 7, sosește în România începând din această lună, în varianta facelift avansat, care a debutat pe piețele internaționale...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

BMW aduce noua Seria 7 în România, la o lună după lansarea internațională. Preț amețitor pentru versiunea electrică

Cea mai scumpă limuzină a BMW, Seria 7, sosește în România începând din această lună, în varianta facelift avansat, care a debutat pe piețele internaționale la finalul lunii aprilie.The post BMW aduce noua Seria 7 în România, la o lună după lansarea internațională. Preț amețitor pentru versiunea electrică first appeared on Nexta.ro.

(VIDEO) Ceban, eșec în România/Găgăuzia nu-l lasă pe speaker să plece/Drepturi limitate noilor membri UE?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Ceban pierde procesul în care cerea un leu de la Țoiu— Cinci țări ale UE propun limitarea dreptului de vot al noilor state membre— Nicolai Ormanji rămâne președinte interimar al APG— Fermierii din Cahul, alături de cei din Fălești la protest— Mitropolia The post (VIDEO) Ceban, eșec în România/Găgăuzia nu-l lasă pe speaker să plece/Drepturi limitate...

Premierul Alexandru Munteanu, mesaj pentru polițiștii de frontieră, la 34 de ani de la crearea instituției: „De munca voastră depinde siguranța cetățenilor și buna...

Premierul Alexandru Munteanu a transmis astăzi un mesaj cu ocazia marcării a 34 de ani de la crearea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF). Oficialul a subliniat că de munca polițiștilor de frontieră depinde siguranța noastră, buna funcționare a front...

Doar 15 minute de efort intens pe săptămână pot reduce riscul de demență, diabet și boli de inimă. Ce înseamnă „intens“ în viața de...

Doar câteva minute de efort intens, strecurate în rutina zilnică, fără a merge la sală și fără antrenamente complicate, sunt suficiente pentru a preveni mai multe afecțiuni cronice. Un studiu la care au luat parte aproape 100.000 de adulți arată că 15-20 de minute de exerciții fizice pe săptămână au fost asociate cu un risc …The post Doar 15 minute de efort intens pe săptămână pot reduce riscul de...

Doar 15 minute de efort intens pe săptămână pot reduce riscul de demență, diabet și boli de inimă. Ce înseamnă „intens“ în viața de...

Doar câteva minute de efort intens, strecurate în rutina zilnică, fără a merge la sală și fără antrenamente complicate, sunt suficiente pentru a preveni mai multe afecțiuni cronice. Un studiu la care au luat parte aproape 100.000 de adulți arată că 15-20 de minute de exerciții fizice pe săptămână au fost asociate cu un risc …The post Doar 15 minute de efort intens pe săptămână pot reduce riscul de...

Detalii noi despre bărbatul găsit mort la Dănceni: Ce arată primele concluzii ale medicului legist

Noi detalii despre bărbatul găsit decedat în lacul din Dănceni. Poliția din Ialoveni a fost alertată astăzi, 10 iunie, la ora 12:08, de o femeie. La fața locului au intervenit angajații IGSU, care au scos corpul neînsuflețit al victimei, a cărei identitate urmează să fie stabilită. Potrivit concluziilor preliminare ale medicului legist, pe suprafața corpului nu au fost depistate semne vizibile de moarte violentă. Poliția a inițiat un proces penal...

Parlamentul a votat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 decembrie 2026

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 decembrie 2026.The post Parlamentul a votat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 decembrie 2026 first appeared on Nexta.ro.