Cinci state UE cer restricții temporare de vot pentru viitorii membri ai blocului comunitar

Germania, Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg au solicitat ca Uniunea Europeană să analizeze opțiuni privind restricționarea temporară a drepturilor de vot pentru viitorii membri ai blocului comunitar, precum și crearea unor garanții suplimentare care să asigure respectarea statului de drept.

Subiectul este discutat în contextul negocierilor privind viitoarele extinderi ale Uniunii Europene. În prezent, Muntenegru își propune să adere la UE în anul 2028, în timp ce Albania, Ucraina și Republica Moldova încearcă să avanseze în procesul de aderare.

Potrivit documentului susținut de cele cinci state, este necesară consolidarea mecanismelor care să garanteze respectarea principiilor democratice de către noii membri. Inițiativa vine și pe fondul experienței Uniunii Europene în raport cu Ungaria, unde au existat critici privind regresul democratic în perioada guvernării conduse de Viktor Orban, scrie Reuters.

Documentul prezintă mai multe opțiuni care ar putea fi incluse în viitoarele tratate de aderare. Printre acestea se numără un nou mecanism de monitorizare, precum și o clauză de siguranță care ar permite adoptarea unor măsuri în cazul unor abateri grave în domenii precum democrația, statul de drept și libertatea presei.

„UE ar trebui să poarte o discuție aprofundată privind posibilitatea unor restricții temporare și tranzitorii privind dreptul de vot pentru noile state membre, în special în acele părți ale acquis-ului UE în care este necesară unanimitatea”, au subliniat cele cinci țări.

Propunerea vizează în special domeniile în care deciziile sunt adoptate prin consensul tuturor statelor membre, inclusiv extinderea Uniunii Europene, politica externă și bugetul comunitar.

În paralel, cancelarul german Friedrich Merz a propus anterior, într-o scrisoare adresată liderilor statelor membre, acordarea Ucrainei a statutului de „membru asociat” fără drept de vot pe durata negocierilor de aderare.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat această propunere drept nedreaptă.

În același timp, Franța și Germania au transmis partenerilor din Uniunea Europeană un document separat prin care propun o nouă abordare pentru pregătirea aderării Republicii Moldova și a statelor din Balcanii de Vest.

Inițiativa prevede o integrare treptată și simplificată în activitățile Uniunii Europene înainte de aderarea deplină, iar cele două state au solicitat Comisiei Europene să pregătească propuneri concrete în acest sens.

Discuțiile privind reformarea procesului de extindere continuă la nivel european, pe fondul pregătirilor pentru eventuale noi aderări și al dezbaterilor privind mecanismele necesare pentru garantarea respectării valorilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Cinci state UE cer restricții temporare de vot pentru viitorii membri ai blocului comunitar apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Fălești: Lucrările de reparație a podului peste râul Răuțel, realizate în proporție de peste 50%

Lucrările de reparație capitală a podului peste râul Răuțel,...

FOTO Putin, cu frica în oase! Și-a baricadat reședința cu plase anti-drone

La mai puțin de 10 kilometri de reședința lui...

S-au adunat cu cvorum și au plecat cu scandal. Adunarea Populară nu a putut aproba demisia lui Ormanji

Adunarea Populară a Găgăuziei nu a putut aproba demisia...

Ambasada SUA la Chișinău are o nouă purtătoare de cuvânt. A studiat limba română la Washington

Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a anunțat că...

Moldova, România și Ucraina au semnat o declarație comună privind combaterea criminalității transfrontaliere

Autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova, României și Ucrainei...

ULTIMA ORĂ

Comunicat: Mai multă liniște pentru părinți, mai multă siguranță pentru copii în Sectorul 4

Mai multă liniște pentru părinți, mai multă siguranță pentru copii în Sectorul 4. Peste 600 de camere video veghează străzile, școlile și locurile de joacă. Sectorul...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Comunicat: Mai multă liniște pentru părinți, mai multă siguranță pentru copii în Sectorul 4

Mai multă liniște pentru părinți, mai multă siguranță pentru copii în Sectorul 4. Peste 600 de camere video veghează străzile, școlile și locurile de joacă. Sectorul 4, cel mai sigur sector al Capitalei, potrivit celui mai recent raport al Poliției Municipiului București privind siguranța publică, face un nou pas pentru protejarea comunității și extinde infrastructura de supraveghere video destinată spațiului public. Astfel, un sistem inteligent de monitorizare a devenit operațional, odată...

Zelenski anunță că Ucraina a lovit o fabrică din Rusia care produce componente pentru drone și rachete

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că rachete ucrainene FP-5 Flamingo au lovit o fabrică militară din orașul rus Ceboksarî, unde sunt produse componente folosite la drone și rachete utilizate de armata rusă.The post Zelenski anunță că Ucraina a lovit o fabrică din Rusia care produce componente pentru drone și rachete first appeared on Nexta.ro.

Zelenski anunță că Ucraina a lovit o fabrică din Rusia care produce componente pentru drone și rachete

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că rachete ucrainene FP-5 Flamingo au lovit o fabrică militară din orașul rus Ceboksarî, unde sunt produse componente folosite la drone și rachete utilizate de armata rusă.The post Zelenski anunță că Ucraina a lovit o fabrică din Rusia care produce componente pentru drone și rachete first appeared on Nexta.ro.

Nicuşor Dan prezintă rezultatele reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles: Aliaţii au exprimat ferm solidaritatea cu Romania după incidentele recente cu drone / ...

Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, miercuri, rezultatele reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la sediul NATO de la Bruxelles, el arătând că aliaţii au exprimat ferm solidaritatea cu Romania după incidentele recente cu drone. Şeful statului consideră că este important ca NATO să îşi întărească prezenţa şi capabilităţile în România, inclusiv în domeniul contracarării dronelor aeriene şi maritime. Preşedintele mai anunţă că a fost agreată accelerarea proiectelor NATO în materie de...

Andrei Caramitru e sceptic că românii își vor recupera banii după sancționarea băncilor de către CC.  „Garantat, doi ani de recesiune”

Economistul Andrei Caramitru a explicat la Digi24 cum vor reacționa băncile după ce vor primi amenzile și cum acest lucru va duce la o recesiune garantată în următorii doi ani. El este sceptic și nu crede că românii și-ar putea lua banii înapoi, deși Nicu Ștefănuță, a cerut Comisiei Europene să stabilească mecanisme clare pentru despăgubirea românilor care au plătit credite cu ROBOR umflat.The post Andrei Caramitru e sceptic...

Adunarea Populară a Găgăuziei va organiza audieri publice privind proiectul de hotărâre pentru desfășurarea alegerilor

Adunarea Populară a Găgăuziei va organiza pe 12 iunie audieri publice asupra proiectului de hotărâre privind organizarea alegerilor regionale. Audierile sunt convocate de Comisia permanentă pentru probleme juridice și sunt deschise deputaților, reprezentanților autorităților, organizațiilor obștești, mass-mediei și cetățenilor interesați. Documentul supus dezbaterii publice propune un mecanism de armonizare a legislației electorale naționale cu cea The post Adunarea Populară a Găgăuziei va organiza audieri publice privind proiectul de hotărâre...

Mircea Abrudean, mesaj pentru PSD: „Nu poți provoca o criză politică și apoi să lași altora responsabilitatea rezolvării ei”

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că în cazul în care actuala formulă nu întruneşte susţinerea necesară în Parlament, soluţia este una democratică şi constituţională.The post Mircea Abrudean, mesaj pentru PSD: „Nu poți provoca o criză politică și apoi să lași altora responsabilitatea rezolvării ei” first appeared on Nexta.ro.