STUDIU | băuturile îndulcite consumate în copilărie cresc riscul de hipertensiune la adulți

Consumul frecvent de băuturi îndulcite și de sucuri de fructe în timpul copilăriei și al adolescenței este strâns asociat cu un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune arterială la vârsta adultă, conform constatărilor unor cercetători americani care au monitorizat peste 25.000 de persoane timp de 25 de ani, transmite EFE, citată de Agerpres.ro.

Băuturile procesate sau cu zahăr adăugat au un impact negativ asupra sănătății cardiovasculare pe termen lung, iar înlocuirea lor cu apă, cu lapte sau cu fructe întregi reduce în mod semnificativ riscul de a dezvolta hipertensiune arterială, potrivit unui studiu ale cărui concluzii au fost publicate luni în jurnalul științific Circulation al Asociației Americane a Inimii.

În cadrul cercetării, au fost analizați peste 25.000 de participanți la studiul ‘Growing Up Today’, care a inclus persoane care inițial aveau între 9 și 16 ani și care au fost monitorizate pe parcursul a 25 de ani. Prin chestionare periodice (la fiecare 1-4 ani), oamenii de știință au evaluat alimentația participanților, măsurând în mod specific consumul de băuturi răcoritoare, băuturi sportive, sucuri de fructe și fructe întregi.

Analiza datelor a evidențiat o creștere clară a riscului cardiovascular asociat cu acestor băuturi, întrucât tinerii care consumau două sau mai multe porții zilnice de sucuri îndulcite prezentau un risc cu 52% mai mare de a dezvolta hipertensiune la vârsta adultă, comparativ cu cei care beau mai puțin de trei porții pe săptămână. Iar cei care consumau 1,5 sau mai multe porții de suc pe zi prezentau un risc cu 35% mai mare de a suferi de hipertensiune.

Cercetătorii au încercat, de asemenea, să afle impactul unor mici schimbări în dietă, constatând reduceri semnificative ale acestui risc, întrucât înlocuirea sucului de fructe cu fructe întregi ar putea reduce cu 19% riscul de a dezvolta hipertensiune. Înlocuirea cu lapte sau cu apă a băuturilor îndulcite este asociată cu o reducere a riscului de până la 13%.

Pe baza acestor descoperiri, concluzia principală este că obiceiurile alimentare din copilărie au consecințe de lungă durată, iar având în vedere că hipertensiunea arterială este diagnosticată la vârste din ce în ce mai mici, prevenția realizată încă din copilărie este crucială.

Studiul demitizează, de asemenea, ideea că fructoza este în general dăunătoare pentru inimă sau că toate sucurile sunt inofensive, concluzionând că este mai puțin importantă cantitatea totală de fructoză decât alimentul din care aceasta provine, deoarece, în timp ce sucurile și băuturile zaharoase cresc riscul, fructele întregi protejează împotriva hipertensiunii.

Autorii studiului au sugerat că băuturile sportive și băuturile răcoritoare trebuie reduse la minimum, iar în ceea ce privește sucurile, oamenii de știință au subliniat că acestea trebuie să fie 100% din fructe și să fie băute întotdeauna cu moderație, acordându-se prioritate consumului de fructe întregi. Ei au recomandat, de asemenea, introducerea de taxe asupra acestor băuturi, îmbunătățirea meselor servite în școli și optimizarea programelor de asistență nutrițională pentru descurajarea consumului acestor băuturi.

Cercetătorii au subliniat, totodată, că, fiind vorba de un studiu observațional, bazat pe date ‘autodeclarate’, nu poate fi confirmată o relație directă cauză-efect, precizând că studiul poate prezenta anumite limitări, întrucât eșantionul a fost alcătuit în majoritate din persoane albe (96%), astfel încât problema ar putea fi și mai gravă în alte comunități, care înregistrează rate mai ridicate de consum de băuturi îndulcite. AGERPRES/(AS – redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul STUDIU | băuturile îndulcite consumate în copilărie cresc riscul de hipertensiune la adulți apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Gavriliță: „Suntem la coada Europei la colectarea impozitelor, la nivelul statelor din Africa”

Republica Moldova nu își poate permite să majoreze salariile...

UE anunță ajutoare de peste jumătate de miliard de euro Moldovei. Domeniile în care trebuie direcționați banii

Uniunea Europeană anunță ajutoare de peste jumătate de miliard...

75 de ani de viață: Concert aniversar dedicat maestrului Gheorghe Mustea la Chișinău

Compozitorul și dirijorul Gheorghe Mustea, unul dintre cei mai...

Mașini cu termenul de ședere expirat, găsite dezmembrate într-un service din Chetrosu

Echipele Mobile ale Serviciului Vamal au descoperit 13 automobile dezmembrate într-o...

Benzina și motorina se ieftinesc. Prețurile stabilit de ANRE pentru 23 iunie

Șoferii din Republica Moldova vor plăti mai puțin pentru...

Un oraș de la nordul Moldovei va deveni „centrul Europei”. Guvernul creează un parc industrial în localitate

„Sîngerei – centrul Europei” este denumirea parcului industrial care...

ULTIMA ORĂ

Opt stadioane din SUA se află în Top 10 mondial după numărul de locuri

Majoritatea stadioanelor din SUA care găzduiesc meciuri la CM de fotbal dispun de acoperiș retractabil și panouri LED uriașe, fiind printre cele mai mari din...

VIDEO | Victoria Furtună afirmă că a fost citată la audieri după o sesizare a Genderdoc-M și spune că este vizată pentru declarațiile despre...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că a fost citată la audieri în urma unei solicitări depuse de Centrul de Informații Genderdoc-M,...

Important

Opt stadioane din SUA se află în Top 10 mondial după numărul de locuri

Majoritatea stadioanelor din SUA care găzduiesc meciuri la CM de fotbal dispun de acoperiș retractabil și panouri LED uriașe, fiind printre cele mai mari din lume.The post Opt stadioane din SUA se află în Top 10 mondial după numărul de locuri first appeared on Nexta.ro.

Motorina s-ar putea scumpi de la 1 iulie. Bogdan Ivan cere prelungirea reducerii accizei cu încă trei luni

Șoferii din România ar putea plăti mai mult pentru un litru de motorină începând cu 1 iulie, dacă Guvernul nu va prelungi măsura de reducere a accizei introdusă în primăvară. Ministrul propus al Energiei, Bogdan Gruia Ivan, a declarat că susține prelungirea măsurii cu încă trei luni.The post Motorina s-ar putea scumpi de la 1 iulie. Bogdan Ivan cere prelungirea reducerii accizei cu încă trei luni first appeared on...

Aviz favorabil pentru Bogdan Ivan, desemnat ca ministru al Energiei

Bogdan Ivan, ministru desemnat al Energiei, a primit aviz pozitiv, luni, în urma audierilor în fața senatorilor și deputaților.The post Aviz favorabil pentru Bogdan Ivan, desemnat ca ministru al Energiei first appeared on Nexta.ro.

A decedat la 100 de ani după ce a dominat piețele globale la sfârșitul secolului al XX-lea. Fostul președinte al FED a decedat. Alan...

Potrivit unui anunț făcut de Financial Times, Alan Greenspan, fost președinte al Rezervei Federale a SUA, care a dominat piețele globale la sfârșitul secolului al XX-lea, a murit la vârsta de 100 de ani.The post A decedat la 100 de ani după ce a dominat piețele globale la sfârșitul secolului al XX-lea. Fostul președinte al FED a decedat. Alan Greenspan avea 100 de ani first appeared on Nexta.ro.

Rețea uriașă de evaziune în livrările la domiciliu, destructurată de ANAF. Prejudiciu de 23 de milioane de lei și sute de curieri la negru

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală au identificat și destructurat o amplă rețea de evaziune fiscală care activa în sectorul serviciilor de livrare la domiciliu.The post Rețea uriașă de evaziune în livrările la domiciliu, destructurată de ANAF. Prejudiciu de 23 de milioane de lei și sute de curieri la negru first appeared on Nexta.ro.

AUDIERI ÎN COMISII – Monica Anisie, aviz favorabil în comisii pentru Ministerul Educaţiei: Nu îmi voi da demisia niciodată din PNL

Senatoarea PNL Monica Anisie a primit, luni, un aviz favorabil în comisiile reunite de învăţământ, pentru postul de ministru al Educaţiei. Ea a precizat în cadrul audierii că nu îşi va da demisia niciodată din Partidul Naţional Liberal.The post AUDIERI ÎN COMISII – Monica Anisie, aviz favorabil în comisii pentru Ministerul Educaţiei: Nu îmi voi da demisia niciodată din PNL first appeared on Nexta.ro.

Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc în București. Scurgeri de gaze la o țeavă

Circa 90 de locatari din cele 6 scări ale unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei au fost evacuați.The post Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc în București. Scurgeri de gaze la o țeavă first appeared on Nexta.ro.