Trafic sistat pe strada Burebista din capitală pentru lucrări de reparație a carosabilului

Traficul rutier va fi suspendat integral pe strada Burebista, pe tronsonul cuprins între bulevardul Dacia și strada Sarmizegetusa. Potrivit Primăriei Chișinău, măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de reparație a carosabilului și va fi aplicată în nopțile de marți spre miercuri și de miercuri spre joi, transmite IPN.

Potrivit municipalității, restricțiile vor fi aplicate în intervalul orar de la ora 21:00 până la ora 07:00, în ambele nopți.

În perioada desfășurării lucrărilor se modifică și circulația transportului public. Astfel, rutele de troleibuz 20 și 28 vor circula în ambele sensuri pe șoseaua Muncești. Ruta de troleibuz numărul 38 va circula pe traseul obișnuit la tur, iar la retur va fi redirecționată de pe strada Burebista pe strada Sarmizegetusa și bulevardul Decebal, după care își va continua itinerarul obișnuit.

De asemenea, autobuzul 23 va circula la tur de pe bulevardul Dacia pe bulevardul Cuza-Vodă, strada Sarmizegetusa și strada Grădina Botanică, iar la retur va fi redirecționat pe strada Sarmizegetusa, bulevardul Cuza-Vodă și bulevardul Dacia.

Primăria Chișinău îndeamnă conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporară și să utilizeze rute alternative pentru a evita aglomerația în zonă.

The post Trafic sistat pe strada Burebista din capitală pentru lucrări de reparație a carosabilului appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 iunie

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” prezintă spectacolul „Cenușăreasa” /Teatrul...

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 24 iunie

Are loc evenimentul dedicat Centenarului Aviației Civile prin dezvelirea...

Apele uzate epurate ar putea deveni o soluție pentru irigarea terenurilor agricole în perioade de secetă, studiu

Apele uzate epurate ar putea deveni o sursă suplimentară...

Polițiștii accidentați la Grigorăuca au murit la spital

Actualizare: Cei doi polițiști care au fost loviți astăzi...

Accidentul de la Grigorăuca: Șoferul care a lovit doi polițiști susține că a adormit la volan

Actualizare: Șoferul care a lovit cei doi polițiști de...

Cooperarea dintre Moldova și Cehia, discutată de Igor Grosu cu oficiali cehi

Dezvoltarea relațiilor economice cu Cehia și consolidarea cooperării în...

Investiție de peste jumătate de milion de lei în serviciile de pediatrie și recuperare de la Glodeni

Copiii din raionul Glodeni vor beneficia de condiții mai...

ULTIMA ORĂ

Șoferii vor scăpa de amendă și dacă nu prezintă documentele solicitate de polițistul rutier, în anumite condiții

Șoferii nu vor mai fi sancționați în cazul neprezentării documentelor solicitate de către polițistul rutier, în cazul în care datele solicitate pot fi verificate de...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

Șoferii vor scăpa de amendă și dacă nu prezintă documentele solicitate de polițistul rutier, în anumite condiții

Șoferii nu vor mai fi sancționați în cazul neprezentării documentelor solicitate de către polițistul rutier, în cazul în care datele solicitate pot fi verificate de polițist prin accesarea bazelor de date oficiale, conform unui proiect legislativ adoptat prin vot de către senatori și care va fi transmis pentru vot final deputaților.The post Șoferii vor scăpa de amendă și dacă nu prezintă documentele solicitate de polițistul rutier, în anumite condiții...

Unior Tepid propune o abordare multibrand pentru strângerea controlată: cheia dinamometrică se alege după aplicație, nu după un singur catalog

În documentațiile publice Unior Tepid apar soluții și cataloage dedicate zonei de dinamometrie și strângere controlată, inclusiv chei dinamometrice cu afișaj electronic Unior, cataloage Norbar pentru chei dinamometrice, BMS pentru dinamometrie, precum și Stahlwille pentru aplicații specializate. Această structură permite Unior Tepid să răspundă nu printr-o singură familie de produse, ci printr-o selecție tehnică adaptată aplicației concrete. Prima clasificare utilă pentru client pornește de la tipul cheii și domeniul de...

Fără AUR nu se poate. Calculele care răstoarnă jocul politic

Oricât s-a încercat scoaterea partidului AUR din ecuațiile pentru formarea noului Guvern, calculele dar mai ales votul de până acum au arătat clar că fără AUR nu se poate. Iată care e situația actuală a mandatelor și care ar fi singurul calcul valabil în acest moment.The post Fără AUR nu se poate. Calculele care răstoarnă jocul politic first appeared on Nexta.ro.

CM 2026: O persoană a murit și opt au fost rănite într-o busculadă la Amman, în timpul difuzării meciului Iordaniei cu Algeria

O tragedie a avut loc luni seara în centrul capitalei Iordaniei, Amman, unde o busculadă s-a produs în rândul suporterilor adunați să urmărească partida dintre Iordania și Algeria, din cadrul Cupei Mondiale de fotbal 2026. Incidentul s-a soldat cu un mort și opt răniți.The post CM 2026: O persoană a murit și opt au fost rănite într-o busculadă la Amman, în timpul difuzării meciului Iordaniei cu Algeria first appeared...

Donald Trump susține că Iranul a acceptat inspecții nucleare „pe termen nelimitat”. Teheranul neagă furios

Tensiunile dintre Statele Unite și Iran au reizbucnit marți, după ce președintele american Donald Trump a declarat că Teheranul ar fi acceptat inspecții nucleare „pe termen nelimitat”, afirmație respinsă categoric de autoritățile iraniene. Disputa vine în contextul unui acord provizoriu menit să pună capăt celor peste trei luni de conflict din Orientul Mijlociu, scrie adevarul.ro.

Platforma de licitații a ANAF, rezultate fără precedent. Mironel Panțuroiu, secretar general adjunct: „După primele aproape două luni jumătate avem 15% în plus față...

În jur de 2,4 de milioane de persoane au intrat pe platforma online de licitații, lansată de ANAF la sfârșitul lunii martie și au făcut peste 80 de milioane de vizualizări, ceea ce arată cel puțin curiozitatea de a cumpăra bunuri intrate în proprietatea statului după de au fost executate silit de Fisc. Sunt câteva mii se articole urcate în platformă și cam 3% au fost vândute, ceea ce pare...

Volodimir Zelenski nu va participa la conferința privind Reconstrucția Ucrainei din Polonia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va participa la Conferința privind Reconstrucția Ucrainei 2026, organizată la Gdansk, Polonia, au anunțat marți autoritățile ucrainene. Iulia Svîrîdenko va conduce delegația ucraineană la Gdansk. „Voi conduce delegația ucraineană și toată activitatea noastră la Conferința privind Reconstrucția Ucrainei 2026 de la Gdansk”, a declarat prim-ministrul ucrainean Iulia Svîrîdenko. Conferința are ca scop reunirea liderilor politici și a actorilor economici, în principal europeni, pentru a discuta despre...