Investiție de peste jumătate de milion de lei în serviciile de pediatrie și recuperare de la Glodeni

Copiii din raionul Glodeni vor beneficia de condiții mai bune pentru servicii de dezvoltare, fizioterapie și recuperare medicală, după modernizarea spațiilor din cadrul Centrului de Sănătate Glodeni. Investiția a fost realizată cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, transmite IPN.

Potrivit CNAM, proiectul a inclus reparația cabinetelor destinate serviciilor de dezvoltare a copilului, precum și a spațiilor pentru fizioterapie și recuperare medicală de la etajul patru al instituției.

Valoarea totală a investiției este de 520 de mii de lei, dintre care 460 de mii de lei de la CNAM, iar restul, contribuția Consiliului Raional Glodeni și a Centrului de Sănătate Glodeni.

CNAM menționează că lucrările efectuate au îmbunătățit condițiile de acordare a serviciilor medicale și au creat un mediu mai sigur și mai confortabil atât pentru copii și alți beneficiari, cât și pentru personalul medical. Totodată, modernizarea spațiilor va permite organizarea mai eficientă a activității și va contribui la creșterea calității serviciilor de pediatrie, fizioterapie și recuperare medicală.

Compania precizează că investiția face parte din programul de modernizare a infrastructurii instituțiilor medico-sanitare publice și are drept scop îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale de calitate.

The post Investiție de peste jumătate de milion de lei în serviciile de pediatrie și recuperare de la Glodeni appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 24 iunie

Are loc evenimentul dedicat Centenarului Aviației Civile prin dezvelirea...

Apele uzate epurate ar putea deveni o soluție pentru irigarea terenurilor agricole în perioade de secetă, studiu

Apele uzate epurate ar putea deveni o sursă suplimentară...

Polițiștii accidentați la Grigorăuca au murit la spital

Actualizare: Cei doi polițiști care au fost loviți astăzi...

Trafic sistat pe strada Burebista din capitală pentru lucrări de reparație a carosabilului

Traficul rutier va fi suspendat integral pe strada Burebista,...

Accidentul de la Grigorăuca: Șoferul care a lovit doi polițiști susține că a adormit la volan

Actualizare: Șoferul care a lovit cei doi polițiști de...

Cooperarea dintre Moldova și Cehia, discutată de Igor Grosu cu oficiali cehi

Dezvoltarea relațiilor economice cu Cehia și consolidarea cooperării în...

Ofițer FSB, reținut în Moldova pentru culegere neautorizată de informații

Un ofițer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei...

ULTIMA ORĂ

VIDEO O autostradă de lângă București e gata 99%, dar nu se poate circula pe ea. Ce motiv invocă autoritățile pentru o nouă întârziere

Un tronson din Autostrada de Centură A0 Nord a Capitalei, secțiune construită de UMB, este gata și în plin proces de recepție a lucrărilor, însă...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

VIDEO O autostradă de lângă București e gata 99%, dar nu se poate circula pe ea. Ce motiv invocă autoritățile pentru o nouă întârziere

Un tronson din Autostrada de Centură A0 Nord a Capitalei, secțiune construită de UMB, este gata și în plin proces de recepție a lucrărilor, însă bucata de șosea de mare viteză nu va fi deschisă curând circulației.  Tronsonul UMB, scurt dar spectaculos Pe tronsonul de nord din actuala autostradă de centură A0 a Capitalei sunt …The post VIDEO O autostradă de lângă București e gata 99%, dar nu se...

Descoperire uriașă în Olanda: un întreg oraș roman, scos la lumină de sub șantier

Cele mai mari complexe de băi romane au fost descoperite de câțiva muncitori de pe un șantier din Olanda, scrie Daily Galaxy. Printre obiectele descoperite sub șantier se numără bijuterii, monede și alte obiecte de uz cotidian. Potrivit cercetătorilor, noile descoperiri indică existența unui oraș prosper și animat, care ar fi avut un rol mai important în lumea romană decât se credea anterior. Complexul de băi reprezintă doar o parte dintre...

Tranzitarea Strâmtorii Ormuz ar putea sa nu mai fie gratuită. „Taxe de redevenţă” pe coridor

Omanul şi Iranul au anunţat marţi crearea unui grup de lucru comun pentru a aborda „gestionarea viitoare a navigaţiei” în Strâmtoarea Ormuz.The post Tranzitarea Strâmtorii Ormuz ar putea sa nu mai fie gratuită. „Taxe de redevenţă” pe coridor first appeared on Nexta.ro.

Ce zeiță romană te reprezintă în funcție de luna nașterii. Horoscopul sub semnul astrelor și al mitologiei

Mitologia romană continuă să fascineze prin bogăția și simbolismul personajelor sale divine, iar zeițele ocupă un loc aparte în acest univers plin de semnificații. Ele nu sunt doar figuri ale credințelor antice, ci și expresii ale unor idei universale precum iubirea, înțelepciunea, protecția casei sau puterea naturii. De la Vesta, păstrătoarea focului sacru al căminului, la Venus, întruchiparea iubirii și a frumuseții, și Minerva, protectoarea artei, strategiei și cunoașterii,...

„PSD trebuie să intre într-o perioadă de carantină”. Radu Miruță avertizează că un guvern PSD va depinde de negocieri săptămânale cu AUR

Ministrul interimar al Apărării, deputatul USR Radu Miruţă, a transmis marți că soluţia ieșirii din criza guvernamentală este un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și o perioadă de carantină pentru PSD. „George Simion, se poate guverna şi fără AUR. PSD, ai obţinut prea puţine voturi şi eşti prea blamat public pentru a forma singur un guvern. AUR …The post „PSD trebuie să intre într-o perioadă de carantină”. Radu Miruță avertizează că...