Sindicaliștii români din educație pichetează Parlamentul, unde au depus o inițiativă legislativă cetățenească

Sindicaliștii din sectorul educației din România pichetează joi Palatul Parlamentului, unde au depus 160 de mii de semnături pentru inițiativa legislativă cetățenească privind modificarea legilor educației. Cadrele didactice solicită printre altele reducerea numărului de elevi în clase, revenirea la vechiul mod de tarifare a plății cu ora și diminuarea normei didactice. Ei susțin că actualele reglementări afectează calitatea actului educațional, transmite IPN.

Documentul depus la legislativ include și măsuri pentru reducerea deficitului de cadre didactice în zonele rurale, izolate sau defavorizate, precum și pentru atragerea tinerilor profesori în sistemul de educație. Sindicatele propun acordarea, începând cu anul școlar viitor, a unei prime de instalare neimpozabile echivalentă cu trei salarii de bază pentru profesorii titularizați în aceste localități, cu obligația de a rămâne pe post timp de cinci ani. De asemenea, este propusă acordarea de burse speciale pentru studenții de la profil didactic și pentru olimpicii internaționali.

Protestul este organizat de cele mai mari trei organizații sindicale din educație. Inițiativa legislativă cetățenească este un mecanism constituțional prin care cel puțin 100 de mii de cetățeni români cu drept de vot pot propune un proiect de lege pentru dezbatere în Parlament.

The post Sindicaliștii români din educație pichetează Parlamentul, unde au depus o inițiativă legislativă cetățenească appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Rata de promovare la BAC a ajuns la 75,4%: record de elevi cu media 10 și zero cazuri de fraudă

Rata de promovare la examenul de bacalaureat din acest...

Prețul motorinei standard a scăzut sub pragul de 25 de lei

Prețul pentru un litru de motorină standard a căzut...

Decizia privind vânarea căprioarelor a fost suspendată. Ministerul Mediului anunță consultări

Decizia privind cota de vânătoare la caprioare a fost...

Mișcarea Salvării Naționale cere crearea unei uniuni agroindustriale independente

Mișcarea Salvării Naționale solicită, în regim de urgență, crearea...

Fost polițist din Chișinău, condamnat în lipsă la închisoare pentru tortură

Un fost polițist din Chișinău a fost condamnat la...

Testările pentru linia Vulcănești-Chișinău urmează să înceapă la sfârșitul lunii

Testările și procedurile de energizare a Liniei Electrice Aeriene...

ULTIMA ORĂ

Prețurile la carburanți continuă să scadă. Motorina coboară sub pragul de 25 de lei

Prețurile de comercializare a benzinei și motorinei continuă să scadă. Tendința se menține pe parcursul întregii săptămâni, comunică MOLDPRES. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică...

VIDEO | Veaceslav Ioniță: Înainte de taxe mai mari, Guvernul trebuie să reducă risipa din sectorul public

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Important

Prețurile la carburanți continuă să scadă. Motorina coboară sub pragul de 25 de lei

Prețurile de comercializare a benzinei și motorinei continuă să scadă. Tendința se menține pe parcursul întregii săptămâni, comunică MOLDPRES. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), șoferii vor achita mâine p...

România | Sistemul anti-dronă oferit de SUA, integrat în dispozitivul de apărare: „O serie de riscuri sunt acoperite”

Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii, a fost operaționalizat și integrat în dispozitivul de apărare al Armatei Române. Potrivit ministrului român al Apărării, Radu Miruță, „o serie de riscuri pentru care înainte nu erau soluții sunt deja acoperite”.

Maternitatea din Ștefan Vodă se închide: Gravidele vor naște la Căușeni. Cum explică autoritățile decizia

Începând cu data de 29 iunie, Secția de obstetrică și ginecologie a Spitalului Raional Ștefan Vodă își sistează activitatea, iar toate gravidele vor fi direcționate pentru naștere la Spitalul Raional Căușeni. Administrația instituției medicale a primit un ordin emis de Ministerul Sănătății, prin care se dispune închiderea secției în care funcționează și maternitatea. Unul dintre motivele invocate pentru sistarea activității este numărul redus de nașteri anual și lipsa rentabilității...

A doua zi de proteste cu tractoare și acuzații la adresa poliției. IGP: Vor să blocheze vama Sculeni

În raionul Rezina, mai mulți fermieri au ieșit la protest cu tractoarele și le-au parcat pe marginea drumului. Alți fermieri acuză că poliția le-a oprit vehiculele agricole și nu le permite ieșirea pe traseu. De cealaltă parte, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că mai multe utilaje agricole se deplasează spre punctul de trecere The post A doua zi de proteste cu tractoare și acuzații la adresa poliției....

Mai multe utilaje agricole se îndreaptă spre postul vamal Sculeni. IGP avertizează asupra riscului blocării punctului de trecere

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că, în prezent, în direcția Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni se deplasează mai multe utilaje agricole pe diferite căi de acces, care ar avea intenția de a bloca activitatea postului de trecere, comunică ...

(video) Edward Zone lansează noul single „Nu Credeam”: O poveste despre iubire, emoție și întâlniri care schimbă destine

Artistul Edward Zone revine cu noul său single, „Nu Credeam”, o producție pop contemporană capabilă să transforme complet percepția asupra iubirii și a destinului. Piesa explorează momentul în care neîncrederea se transformă în certitudine, iar o simplă conexiune evoluează într-o experiență emoțională profundă, scrie SHOK.md.

Constantin Stere, evocat la Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău

Personalitatea și moștenirea intelectuală a lui Constantin Stere au fost evocate la Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău, în cadrul conferinței științifice „Constantin Stere: destin de basarabean în vâltoarea istoriei”, o...