Noi rețineri în dosarul „Car Vertical”. Șase bărbați, acuzați că au distribuit imagini intime ale fostelor partenere

Alte șase persoane au fost reținute în dosarul „Car Vertical”, în care sunt investigate infracțiuni precum încălcarea vieții private, hărțuire sexuală, pornografie infantilă, șantaj, amenințare cu moartea și spălare de bani. Reținerile au avut loc în urma unor percheziții desfășurate la Chișinău, Orhei și Sângerei.

Potrivit Poliției de Frontieră și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), este vorba despre șase bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani. Patru dintre aceștia au mai fost cercetați anterior pentru infracțiuni precum păstrarea și comercializarea drogurilor, furt sau amenințare cu moartea.

Anchetatorii susțin că bănuiții și-ar fi distribuit imaginile și înregistrările intime ale fostelor partenere administratorului fostului canal de Telegram „Car Vertical”, din dorința de a se răzbuna pe acestea. Ulterior, materialele erau publicate pe canal.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/DICT_Car-vertical.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Procurorii îi investighează pentru încălcarea inviolabilității vieții private a victimelor, hărțuire sexuală, șantaj și amenințare cu moartea. În unele cazuri este cercetată și infracțiunea de pornografie infantilă, deoarece unele dintre victime nu împliniseră încă vârsta de 18 ani la momentul realizării imaginilor.

De asemenea, doi dintre suspecți sunt bănuiți că ar fi făcut parte din schema infracțională și ar fi contribuit inclusiv la spălarea banilor proveniți din aceste infracțiuni.

Procurorii PCCOCS au solicitat arest preventiv pentru doi dintre cei șase bărbați, iar ceilalți patru au fost puși sub învinuire și sunt cercetați în libertate.

În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat patru automobile pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat victimelor, peste 25.000 de euro, muniții de vânătoare deținute ilegal, un pistol modificat artizanal, cartușe, telefoane mobile, alte dispozitive electronice și acte false.

Ancheta continuă și în privința celorlalte 16 persoane învinuite în acest dosar, în vederea trimiterii cauzei în judecată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Noi rețineri în dosarul „Car Vertical”. Șase bărbați, acuzați că au distribuit imagini intime ale fostelor partenere apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

MAE respinge acuzațiile Ambasadei Rusiei. „Curierii diplomatici nu au fost reținuți”

Ministerul Afacerilor Externe respinge acuzațiile lansate de Ambasada Federației...

VIDEO Fiul le vindea, iat tata avea grijă să nu fie prins. Individul, prins de Poliție cu droguri în lenjeria intimă

Oamenii legii și procurorii pentru combaterea crimelor organizate și...

Ambasada Rusiei, revoltată după reținerea curierilor diplomatici. Acuză Chișinăul de încălcarea Convenției de la Viena

Ambasada Federației Ruse la Chișinău acuză autoritățile Republicii Moldova...

Șerpeni, noul front al războiului gunoaielor! Ce știe Guvernul, ce nu știe și de ce localnicii spun NU

Ministerul Mediului vorbește despre un viitor centru de gestionare...

Parlamentul se reunește în ședință. Noi reguli pentru a cumpăra cartelele SIM, pe agendă

Deputații se întrunesc astăzi, în ședință plenară, începând cu...

ULTIMA ORĂ

Un bebeluș a participat la o reuniune a miniștrilor UE: Premieră istorică pentru blocul comunitar

Miniștrii guvernelor din UE, reuniți joi pentru o zi lungă de discuții privind politicile privind schimbările climatice, au fost surprinși de prezența unui nou...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Important

Un bebeluș a participat la o reuniune a miniștrilor UE: Premieră istorică pentru blocul comunitar

Miniștrii guvernelor din UE, reuniți joi pentru o zi lungă de discuții privind politicile privind schimbările climatice, au fost surprinși de prezența unui nou participant la masa de negocieri: un bebeluș în vârstă de trei luni. Ministra suedeză a climei, Romina Pourmokhtari, și-a adus fiul, Adam, la reuniunea Consiliului UE de la Luxemburg, pentru a sublinia beneficiile politicilor privind concediul parental, care nu obligă femeile să aleagă între...

Reforma sectorului asigurărilor și integrarea în SEPA, discutate de guvernatoarea BNM la Viena

Reforma sectorului asigurărilor, consolidarea supravegherii financiare și integrarea Republicii Moldova în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) au fost principalele subiecte discutate de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în cadrul unei vizite de lucru la Viena. În acest context, oficiala a avut întrevederi cu conducerea Băncii Centrale a Austriei și a Autorității Austriece pentru Piața Financiară, transmite IPN. Potrivit BNM, în cadrul întrevederii cu guvernatorul Băncii Centrale...

Prețul petrolului crește: Un nou incident în Strâmtoarea Ormuz reaprinde temerile pe piața energiei

Prețurile petrolului au crescut cu peste 2%, după ce o navă cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în apropiere de Oman, incident care a reaprins temerile privind siguranța transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii, scrie presa română.

Caz șocant în Capitală: O femeie care se deplasa cu baston a fost atacată și jefuită în plină stradă

Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru două episoade de jaf comise în sectorul Centru al capitalei, informează Procuratura municipiului Chișinău. Pedeapsa definitivă include și o condamnare anterioară din 2025. Primul jaf a avut loc în seara zilei de 26 februarie 2023, când inculpatul a urmărit o femeie care se deplasa cu ajutorul unui baston,...

Încă șase rețineri în dosarul „Car Vertical”: cei vizați ar fi furnizat imagini cu fostele prietene

Încă șase persoane au fost reținute în dosarul „Car Vertical”. Acțiunile au avut loc în urma unor percheziții la Chișinău, Orhei și Sîngerei. Informația a fost comunicată pe 26 iunie de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Conform PCCOCS, cei reținuți sunt bărbați cu vârste între 24 și 39 de ani. Patru The post Încă șase rețineri în dosarul „Car Vertical”: cei vizați ar fi furnizat...

MAE respinge acuzațiile Ambasadei Rusiei. „Curierii diplomatici nu au fost reținuți”

Ministerul Afacerilor Externe respinge acuzațiile lansate de Ambasada Federației Ruse la Chișinău, potrivit cărora autoritățile Republicii Moldova ar fi încălcat normele dreptului internațional în cazul curierilor diplomatici ruși verificați pe Aeroportul Internațional Chișinău. Într-o reacție oficială, MAE califică drept false afirmațiile Moscovei și susține că autoritățile moldovene au acționat în deplină conformitate cu obligațiile externe. „Afirmațiile potrivit cărora autoritățile Republicii Moldova ar fi încălcat prevederile dreptului internațional sunt false. Valiza diplomatică...

(video) „Document propus de un agent al Moscovei”. Maia Sandu, despre proiectul de unire cu România, inițiat de Șoșoacă și adoptat tacit de deputaţii...

Președinta Maia Sandu a criticat inițiativa legislativă lansată în România privind unirea cu Republica Moldova, afirmând că proiectul promovat de partidul condus de Diana Șoșoacă urmărește, de fapt, „să discrediteze ideea unirii”. „Nu așa se face unirea, noi cu toții înțelegem foarte bine”, a declarat șefa statului la emisiunea „În profunzime” de la protv.