O porțiune de drum s-a surpat la Ialoveni. Autoritățile au depistat mai multe nereguli

O porțiune de drum public din orașul Ialoveni s-a surpat în apropierea unui șantier de construcții. Cazul a fost examinat în regim de urgență de Comisia pentru Situații Excepționale a orașului, iar în urma verificărilor s-au depistat mai multe nereguli, inclusiv săpături neautorizate și tăieri ilegale de arbori, transmite IPN.

Potrivit Primăriei Ialoveni, la fața locului s-au deplasat specialiști care au evaluat starea sectorului afectat și riscurile pentru siguranța cetățenilor și pentru infrastructura rutieră. Verificările au scos la iveală mai multe abateri, inclusiv faptul că nu au fost luate măsurile necesare pentru prevenirea degradării terenului și protejarea drumului public. Instituțiile competente au fost sesizate pentru documentarea cazului și stabilirea eventualelor responsabilități.

Autoritățile locale precizează că proprietarul terenului a fost invitat atât la fața locului, cât și la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, însă a refuzat să participe.

În urma ședinței, autoritățile au dispus securizarea și delimitarea zonei afectate, restricționarea temporară a accesului în perimetrul periculos și monitorizarea permanentă a situației. Totodată, urmează să fie prezentată documentația aferentă lucrărilor executate, iar specialiștii vor stabili soluțiile tehnice necesare pentru consolidarea terenului și refacerea sectorului de drum deteriorat.

The post O porțiune de drum s-a surpat la Ialoveni. Autoritățile au depistat mai multe nereguli appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Strada Gheorghe Asachi din capitală va intra în reparații

Strada Gheorghe Asachi din sectorul Centru al capitalei va...

CNAS a efectuat plata anuală de trei mii de lei pentru peste 13 mii de copii cu dizabilități

Peste 13 mii de copii cu dizabilități din Moldova...

Constantin Șestacov – noul director general interimar CET-Nord

CET-Nord SA are un nou director general interimar. Agenția...

Sancțiuni de peste 1,5 milioane de lei în urma controalelor fiscale din luna mai

Peste jumătate dintre controalele fiscale desfășurate în luna mai...

Dezvoltarea turismului nu poate avea loc fără personal calificat – Platforma Națională pentru Turism

Conectarea Republicii Moldova la inițiativa europeană Pact for Skills...

Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026

Comunicat de presă Agenția de Investiții, în parteneriat cu Asociația...

ULTIMA ORĂ

Iranul a lovit Aeroportul din Kuweit cu drone și rachete. Cel puțin 63 de persoane au fost rănite

Cel puțin 63 de persoane au fost rănite după ce aeroportul din Kuweit a fost lovit miercuri dimineață de rachete și drone iraniene. Printre victime...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Iranul a lovit Aeroportul din Kuweit cu drone și rachete. Cel puțin 63 de persoane au fost rănite

Cel puțin 63 de persoane au fost rănite după ce aeroportul din Kuweit a fost lovit miercuri dimineață de rachete și drone iraniene. Printre victime se numără civili, angajați ai aeroportului și pasageri. În urma atacului, infrastructura aeroportuară a fost avariată, iar traficul aerian și zborurile au fost suspendate temporar, a relatat agenția de presă KUNA. Ministerul Afacerilor Externe al Kuweitului a condamnat atacul și a avertizat că acesta riscă...

Long March-12B, racheta chineză comparată cu Falcon 9, a fost lansată pe neașteptate

China a efectuat primul zbor al rachetei Long March-12B, un vehicul spațial parțial reutilizabil comparat cu Falcon 9 al companiei SpaceX. Lansarea a avut loc fără un anunț prealabil și a transportat doi sateliți pentru rețeaua de internet Qianfan.The post Long March-12B, racheta chineză comparată cu Falcon 9, a fost lansată pe neașteptate first appeared on Nexta.ro.

Ajutorul financiar anual pentru copiii cu dizabilități a fost transferat: Beneficiarii au primit câte trei mii de lei

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că a efectuat transferul ajutorului financiar anual în valoare de 3.000 de lei destinat copiilor cu dizabilități. În acest an, de sprijin au beneficiat 13.470 de copii cu vârsta de până la 18 ani din Republica Moldova. Plata a fost acordată din oficiu, fără necesitatea depunerii unei cereri din partea beneficiarilor sau a reprezentanților legali ai acestora. Sumele au fost transferate pe cardurile sociale...

De ce îți oferă grecii „din partea casei” la restaurant. Motivul pentru care primești gratuit desert, băuturi sau gustări

Hospitalitatea grecească este primul lucru care îți vine în minte când călătorești în Grecia. Aceste două cuvinte descriu perfect valorile grecilor și modul în care își tratează vizitatorii, ca pe niște oaspeți onorați. The post De ce îți oferă grecii „din partea casei” la restaurant. Motivul pentru care primești gratuit desert, băuturi sau gustări first appeared on Nexta.ro.

Ministrul Agriculturii cere prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, anunță, miercuri, că, la propunerea UDMR, Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului.The post Ministrul Agriculturii cere prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului first appeared on Nexta.ro.

Impact Days Moldova 2026: soluții practice de leadership și management pentru companiile din Republica Moldova

Ce s-ar schimba în compania ta dacă echipa ar lucra mai eficient, cu mai multă claritate și mai puțin stres? Sau cum ar putea arăta rezultatele acesteia dacă ai avea instrumente mai bune pentru a-ți conduce echipa acum, când schimbările sunt tot mai rapide și presiunea constantă? Aceste teme, alături de abordări privind managementul echipelor, integrarea schimbării organizaționale într-un mod sănătos și transformarea provocărilor actuale în soluții aplicabile, vor fi...

Ponta, despre politica externă a României: ”Umor de proastă calitate de la cuplul Țoiu & Miruță, Stan & Bran ai politicii românești”

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta critică dur situația politică externă în care România se află și susține că țara a primit un umor ”de proastă calitate” de la ”cuplul” Țoiu-Miruță, într-o situație în care cei doi ar fi trebuit să îndrepte problemele țării. Victor Ponta, nemulțumit de politica externă a României Fostul ministru i-a ironizat pe Oana Țoiu, ministra de Externe, și Radu Miruță, ministrul Apărării, despre...