Ceban pierde în prima instanță procesul cu Țoiu: „Până astăzi, nu mi s-a prezentat nici un document….”

Ion Ceban a pierdut în prima instanță procesul contra Oanei Țoiu, după ce i s-a interzis intrarea în România și în spațiul Schengen. Politicianul afirmă că va contesta hotărârea.

Oficialul mai afirmă că nu i s-a prezentat vreun document care ar fi stat la baza deciziei de a-i interzice intrarea pe teritoriul român. În opinia sa, măsura ar fi una politică.

„Orice declarație făcută până acum și în prezent cu scopul de a mă denigra, inclusiv de politicieni, dar și de miniștri, care pretind că au imunitate conform legii, fiind protejați sub acest aspect și având libertatea să spună tot ce gândesc, vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va dura pe tot parcursul vieții.

În continuare, voi acționa în conformitate cu prevederile legislației naționale a României și ale legislației internaționale. Decizia de a mi se interzice intrarea în România a fost una strict cu caracter politic, luată cu două luni înaintea campaniei electorale parlamentare din Republica Moldova, iar despre acest lucru am comunicat. De aceea voi merge în toate instanțele, deoarece știu că am dreptate”, a transmis politicianul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, Ion Ceban a notat că va continua proiectele comune moldo-române, implementate la Chișinău și a menționat că are relații bune cu unii oficiali de peste Prut.

În vara anului 2025, Ion Ceban a primit interdicție de a intra în România pentru o perioadă de cinci ani. Motivul invocat era siguranța națională. Ulterior, oficialul a atacat-o în instanță pe ministra română de externe Oana Țoiu, invocând faptul că a fost defăimat de oficială în cadrul unor declarații de presă.

Articolul Ceban pierde în prima instanță procesul cu Țoiu: „Până astăzi, nu mi s-a prezentat nici un document….” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Presa din Moldova, obligată prin lege să dezvăluie cine le controlează și cine le finanțează

Parlamentul a înregistrat un nou proiect de lege privind...

Netanyahu intră în cursa pentru un nou mandat, pe fondul îndoielilor ridicate de Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu va candida pentru un nou...

Radu Marian: Deputații muncesc onest, motiv pentru care nu pot dona salariul lunar celor afectați de ploile torențiale

Radu Marian susține că localitățile afectate de ploile torențiale...

FOTO Operațiune la frontieră! Un moldovean căutat internațional pentru viol în grup, reținut

Un cetățean moldovean, căutat de autoritățile din Franța pentru...

Evadare eșuată! Un deținut din Penitenciarul Pruncul a evadat dintr-o instituție medicală

Un deținut aflat în custodia Penitenciarului nr. 16 –...

ULTIMA ORĂ

Carrefour România opreşte importurile la legumele şi fructele de sezon: roşii, cireşe, vinete, ardei gras şi cartofi 100% din România

Carrefour România, unul dintre cele mai mari lanţuri de retail prezente pe piaţa locală, anunţă că opreşte importurile la legumele şi fructele de sezon, cererea...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Carrefour România opreşte importurile la legumele şi fructele de sezon: roşii, cireşe, vinete, ardei gras şi cartofi 100% din România

Carrefour România, unul dintre cele mai mari lanţuri de retail prezente pe piaţa locală, anunţă că opreşte importurile la legumele şi fructele de sezon, cererea fiind acoperită în întregime din producţia internă la produse precum roşii, cireşe, vinete, ardei gras şi cartofi noi.The post Carrefour România opreşte importurile la legumele şi fructele de sezon: roşii, cireşe, vinete, ardei gras şi cartofi 100% din România first appeared on Nexta.ro.

Eugen Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate / Acolo unde există neclarităţi, nemulţumiri, evident că sunt dispus...

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, miercuri, că este pregătit să găsească un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate, predictibilitate şi o perspectivă clară şi acolo unde există neclarităţi, nemulţumiri, este dispus să discute cu partidele şi pot propune alte persoane agreate de toată lumea.The post Eugen Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate / Acolo unde există neclarităţi, nemulţumiri, evident că...

Membre UE, dar cu drepturi limitate. Soluția Franței, Germaniei și a Benelux pentru aderarea Ucrainei și a Moldovei la bloc

În Uniunea Europeană s-a propus limitarea temporară a dreptului de vot al noilor state membre. Această inițiativă a fost lansată de Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, relatează Reuters, citând un document comun al celor cinci țări. În special, acestea insistă asupra faptului că statele care tocmai au aderat la Uniune nu ar trebui să aibă drept de vot în privința celor mai sensibile chestiuni, care necesită...

Political scenarios at Cotroceni if ​​Tomac government fails to pass Parliament

The President of Romania, Nicuşor Dan, is considering forming a new government with ministers from the parties of the former coalition, but led by a presidential advisor, possibly Radu Burnete, according to political sources cited by G4Media. The scenario would be discussed at Cotroceni Palace with the leaders of PSD, PNL, USR and UDMR, if the government led by Eugen Tomac fails to pass the vote in Parliament. According to sources,...