Ipoteze preliminare: incendiul de pe strada Melestiu, cauzat de un scurtcircuit sau de lucrările cu foc deschis

Incendiul izbucnit luni la mansarda unui bloc de pe strada Melestiu din capitală ar fi fost provocat de un scurtcircuit sau de nerespectarea regulilor în timpul unor lucrări cu foc deschis. Versiunile preliminare au fost înaintate de specialiștii Laboratorului experimental antiincendiar al IGSU, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în urma investigațiilor efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit că focarul incendiului a fost la nivelul acoperișului clădirii.

Flăcările au distrus elemente ale acoperișului și două apartamente, cu o suprafață totală de aproximativ 130 de metri pătrați. Victime nu au fost raportate. Organele competente, după finalizarea investigațiilor și expertizelor de specialitate, vor stabili cu exactitate cauza izbucnirii flăcărilor.

Incendiul s-a declanșat în după-amiaza zilei de 22 iunie. Din cauza extinderii flăcărilor, IGSU a acționat conform nivelului sporit de intervenție și a constituit un Stat Major pentru coordonarea operațiunii. Au fost mobilizați în total 37 de salvatori și pompieri cu 10 unități de tehnică. Aceștia au reușit să lichideze incendiul după mai bine de șase ore de luptă cu flăcările.

The post Ipoteze preliminare: incendiul de pe strada Melestiu, cauzat de un scurtcircuit sau de lucrările cu foc deschis appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apele uzate epurate ar putea deveni o soluție pentru irigarea terenurilor agricole în perioade de secetă, studiu

Apele uzate epurate ar putea deveni o sursă suplimentară...

Polițiștii accidentați la Grigorăuca au murit la spital

Actualizare: Cei doi polițiști care au fost loviți astăzi...

Trafic sistat pe strada Burebista din capitală pentru lucrări de reparație a carosabilului

Traficul rutier va fi suspendat integral pe strada Burebista,...

Accidentul de la Grigorăuca: Șoferul care a lovit doi polițiști susține că a adormit la volan

Actualizare: Șoferul care a lovit cei doi polițiști de...

Cooperarea dintre Moldova și Cehia, discutată de Igor Grosu cu oficiali cehi

Dezvoltarea relațiilor economice cu Cehia și consolidarea cooperării în...

Investiție de peste jumătate de milion de lei în serviciile de pediatrie și recuperare de la Glodeni

Copiii din raionul Glodeni vor beneficia de condiții mai...

Ofițer FSB, reținut în Moldova pentru culegere neautorizată de informații

Un ofițer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei...

ULTIMA ORĂ

Primarul de Căușeni, Alexandru Donțu, acuzat de corupție, a fost eliberat din arest: a fost la primărie și a vorbit cu angajații

Primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, cercetat penal pentru corupție, a fost eliberat din arest. Acesta a vizitat sediul primăriei astăzi, 23 iunie. Portalul Studio-L scrie,...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

Primarul de Căușeni, Alexandru Donțu, acuzat de corupție, a fost eliberat din arest: a fost la primărie și a vorbit cu angajații

Primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, cercetat penal pentru corupție, a fost eliberat din arest. Acesta a vizitat sediul primăriei astăzi, 23 iunie. Portalul Studio-L scrie, cu referire la declarațiile unor angajați ai primăriei, că Alexandru Donțu a participat la o întâlnire cu funcționarii instituției, pe care i-a felicitat cu ocazia Zilei Funcționarului Public. În cadrul The post Primarul de Căușeni, Alexandru Donțu, acuzat de corupție, a fost eliberat din...

Atletism: Italianul Alex Schwazer este vizat de o nouă anchetă de dopaj

Agenţia Naţională Antidoping Germană (NADA) a anunţat luni că alergătorul de marş italian Alex Schwazer, campion olimpic la proba de 50 km în 2008, este din nou investigat pentru dopaj.The post Atletism: Italianul Alex Schwazer este vizat de o nouă anchetă de dopaj first appeared on Nexta.ro.

Atletism: Italianul Alex Schwazer este vizat de o nouă anchetă de dopaj

Agenţia Naţională Antidoping Germană (NADA) a anunţat luni că alergătorul de marş italian Alex Schwazer, campion olimpic la proba de 50 km în 2008, este din nou investigat pentru dopaj.The post Atletism: Italianul Alex Schwazer este vizat de o nouă anchetă de dopaj first appeared on Nexta.ro.

Mercato: Gennaro Gattuso va antrena pe Lazio Roma

Clubul italian Lazio Roma a anunţat marţi oficializarea înţelegerii cu fostul tehnician al Squadrei Azzura, Gennaro Gattuso.The post Mercato: Gennaro Gattuso va antrena pe Lazio Roma first appeared on Nexta.ro.

Mercato: Gennaro Gattuso va antrena pe Lazio Roma

Clubul italian Lazio Roma a anunţat marţi oficializarea înţelegerii cu fostul tehnician al Squadrei Azzura, Gennaro Gattuso.The post Mercato: Gennaro Gattuso va antrena pe Lazio Roma first appeared on Nexta.ro.

Război în PNL după votul pentru Guvernul Veștea. Fostul premier desemnat și aliații săi, la un pas de excluiderea din partid

Conducerea PNL pregătește excluderea acelor liberali care au susținut și chiar votat cabinetul Veștea. Pe listă se află Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu și Hubert Thuma.The post Război în PNL după votul pentru Guvernul Veștea. Fostul premier desemnat și aliații săi, la un pas de excluiderea din partid first appeared on Nexta.ro.

Mama jurnalistei americane Savannah Guthrie ar fi decedat în captivitate. Răpitorii ei au transmis un bilet în acest sens

Victimă a unei răpiri la sfârşitul lunii ianuarie, mama octogenară a unei celebre prezentatoare a postului de televiziune NBC ar fi murit la puţin timp după aceea, potrivit unui bilet al răpitorilor ei.The post Mama jurnalistei americane Savannah Guthrie ar fi decedat în captivitate. Răpitorii ei au transmis un bilet în acest sens first appeared on Nexta.ro.