Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit duminică dimineață în cinci misiuni de defrișare a copacilor doborâți de vânt, atât în curțile oamenilor, cât și pe carosabil, transmite IPN.
În contextul intensificării vântului, autoritățile îndeamnă populația să evite deplasările în zonele cu arbori sau construcții ușoare, care pot fi smulse de rafale, și să nu atingă cabluri ori fire electrice căzute la pământ. Totodată, cetățenii sunt avertizați să manifeste prudență în utilizarea surselor...
Un incendiu izbucnit noaptea trecută, 28 decembrie, într-un complex locativ de pe strada Măcieșilor, din municipiul Chișinău, a impus o mobilizare sporită a forțelor de intervenție. La fața locului au fost trimise opt autospeciale, cu 50 de salvatori și pompieri, transmite IPN.
Incendiul a fost semnalat după miezul nopții, la ora 00:37. Flăcările au cuprins o suprafață extinsă, de aproximativ 1 000 de metri pătrați ai acoperișului. Pompierii au reușit să localizeze incendiul spre dimineață,...
Fostul premier moldovean Vlad Filat, dat în urmărire internațională în legătură cu o condamnare pronunțată în Franța într-un dosar de corupție, afirmă că se află în Republica Moldova și că își apără deschis drepturile legale, transmite IPN.
Vlad Filat a scris pe pagina sa de Facebook că decizia instanței din Franța nu este definitivă. Hotărârea a fost contestată prin apel și, până la epuizarea tuturor căilor legale de atac, nu poate produce efecte juridice finale.
„În...
Activitatea postului vamal de tip debarcader „Molovata” a fost suspendată temporar din cauza rafalelor puternice de vânt, care afectează circulația pe râul Nistru, transmite IPN.
Călătorii sunt îndemnați să utilizeze postul vamal intern de control „Criuleni 18”, situat la aproximativ 32 de kilometri distanță.
Activitatea postului „Molovata” va fi reluată imediat ce condițiile meteorologice vor permite acest lucru.
Meteorologii au emis cod galben de intensificări ale vântului, valabil de vineri, 26 decembrie, până luni, 29 decembrie, ora...
Doi tineri au murit noaptea trecută, 28 decembrie, după ce un autoturism a intrat într-un evacuator parcat pe marginea carosabilului, pe bulevardul Dacia din municipiul Chișinău, transmite IPN.Poliția a anunțat, în jurul orei 01:00, că accidentul s-a produs cu puțin timp înainte. Potrivit informațiilor preliminare, un tânăr de 24 de ani, aflat la volan, a intrat cu mașina în evacuatorul staționat, în circumstanțe care urmează să fie stabilite.
În urma coliziunii, șoferul și pasagera sa,...
Este prezentat matineul de Anul Nou „Magia Crăciunului” și spectacolul „Cenușăreasa” /Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” /ora 10:00/.
Continuă Târgul de Crăciun, organizat de Primăria municipiului Chișinău (5 decembrie 2025-18 ianuarie 2026) /Piața Marii Adunări Naționale /ora 11:00/.
„Planeta Clounella” prezintă spectacolul interactiv pentru copii „Povestea lui Moș Crăciun” /Centrul Cultural „Odeon” /ora 11:00/.
Formația „Lupii lui Calancea” susține un recital muzical cu genericul : „Povestea lupilor” /Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, orașul Bălți /ora 13:00/.
„Planeta Clounella” invită...
Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (27-28 decembrie) /Casa de Cultură a USM „George Coșbuc” /ora 13:00/.
În sectoarele capitalei se desfășoară iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon /27-28 decembrie/.
The post Agenda evenimentelor pentru duminică, 28 decembrie appeared first...