IPN

Subscribe

Actualitate

ULTIMA ORĂ

Dosarul Plahotniuc, într-o fază avansată: procurorii își doresc o finalitate în acest an

Dosarul privind frauda bancară în care este învinuit fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, se află într-o fază avansată de examinare în instanță, iar din perspectiva acuzării, probele indică spre o soluție de condamnare. O spune procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, care a precizat că procurorii își doresc ca dosarul să aibă o finalitate în acest an, indiferent de decizia pe care o va pronunța instanța, transmite IPN. „Au fost deja cercetate probele acuzării...

Leancă: Instituțiile-cheie din sistemul financiar erau gestionate de partidele din coaliție

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă, audiat în instanță în dosarul fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, a oferit explicații privind modul în care a fost gestionată criza bancară din perioada 2013–2015. Potrivit lui Leancă, în acea perioadă, principalele instituții responsabile de sistemul financiar se aflau sub conducerea reprezentanților din partidele care formau Alianța pentru Integrarea Europeană. Astfel, Ministerul Finanțelor, Comisia parlamentară pentru buget și finanțe, Comisia Națională a Pieței Financiare, precum și...

Program prescurtat în grădinițe în ajunul Crăciunului

Grădinițele vor activa marți, în ajunul Crăciunului, conform programului prescurtat. Potrivit Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, instituțiile preșcolare vor fi deschise între orele 07:00 și 16:00, transmite IPN. Autoritățile municipale precizează că, la solicitarea părinților care nu pot prelua copiii în intervalul stabilit, vor fi organizate grupe de serviciu. În contextul vacanței școlare și al concediilor părinților, rata de frecventare a grădinițelor din capitală în perioada sărbătorilor de iarnă este de aproximativ...

Program prescurtat în grădinițe în ajunul Crăciunului

Grădinițele vor activa marți, în ajunul Crăciunului, conform programului prescurtat. Potrivit Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, instituțiile preșcolare vor fi deschise între orele 07:00 și 16:00, transmite IPN. Autoritățile municipale precizează că, la solicitarea părinților care nu pot prelua copiii în intervalul stabilit, vor fi organizate grupe de serviciu. În contextul vacanței școlare și al concediilor părinților, rata de frecventare a grădinițelor din capitală în perioada sărbătorilor de iarnă este de aproximativ...

Manifestul identității: declarația intelectualilor din București și Chișinău. Op-Ed A. Țăranu

În vâltoarea sărbătorilor de iarnă, când atenția publică este disipată de festivism, urări formale și zgomot mediatic de sezon, un eveniment de o importanță istorică majoră a trecut aproape neobservat. La 30 decembrie a fost lansată în spațiul public Declarația intitulată „Academia – forța spirituală a unității și identității românilor”, semnată de academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și academicianul Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei. Așa cum se subliniază în Declarație, acest...

IPN | Agenda culturală | 6 ianuarie

Continuă Târgul de Crăciun, organizat de Primăria municipiului Chișinău (5 decembrie 2025-18 ianuarie 2026) /Piața Marii Adunări Naționale /ora 11:00/. Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „Pe Strada Trandafirilor Iurie Harmelin” prezintă piesa „La porunca știucii” /Teatrul Dramatic pentru Tineret „Iurie Harmelin” /ora 12:00/. Teatrul dramatic rus de stat „A. P. Cehov” invită publicul la spectacolul „Regina Zăpezii” /Teatrul dramatic rus „A. P. Cehov” /ora 14:00/. Teatru Național „Mihai Eminescu” prezintă piesa „O aventură tomnatică” /TNME /ora...

UE – principala destinație pentru absolvenții transnistreni cu diplome de model neutru

Uniunea Europeană rămâne principala destinație pentru continuarea studiilor superioare peste hotare în cazul tinerilor din regiunea transnistreană care solicită diplome de model neutru. Timp de aproape opt ani, în perioada 28 martie 2018 – 31 decembrie 2025, autoritățile naționale au aplicat apostila Republicii Moldova pe 655 de astfel de documente, transmite IPN. Potrivit datelor Biroului politici de reintegrare, 136 de absolvenți din regiunea transnistreană au ales să își continue studiile în Italia, 96 au optat...

IMPORTANT