Copaci doborâți, drumuri și mașini blocate după ploile și vântul puternic de marți

Copaci doborâți, drumuri și vehicule blocate – sunt consecințele înregistrate după ploile continue și vântul puternic de marți din mai multe localități din țară. Cele mai multe intervenții pentru înlăturarea arborilor căzuți au avut loc în municipiul Chișinău, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe strada Melestiu din capitală, la intersecția cu strada Odesa, un copac s-a prăbușit peste mai multe automobile, iar echipele de pompieri și salvatori au intervenit pentru înlăturarea acestuia.

O altă intervenție a avut loc pe strada Alessandro Bernardazzi, unde un arbore a căzut peste o conductă de gaz și peste liniile electrice. Salvatorii au efectuat lucrări de defrișare și au îndepărtat resturile vegetale. Situații similare au fost înregistrate și în sectoarele Buiucani, Botanica și Râșcani, unde au fost deblocate căi de acces și înlăturați arborii doborâți de vânt.

Intervenția pompierilor a fost necesară și în localitatea Albota de Sus din raionul Taraclia, unde o ambulanță a rămas blocată în noroi și nu putea ajunge la pacient. Salvatorii au deblocat și tractat autospeciala. Lucrări similare au fost efectuate și în municipiul Ungheni, unde două automobile au rămas împotmolite. Potrivit IGSU, nicăieri nu au fost raportate victime.

The post Copaci doborâți, drumuri și mașini blocate după ploile și vântul puternic de marți appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Software și echipamente finanțate de UE, donate de OIM la punctul de trecere a frontierei Palanca, pentru consolidarea gestionării frontierelor

Comunicat de presă Uniunea Europeană, în parteneriat cu Organizația Internațională...

Șef de secție de la Termoelectrica, reținut într-un dosar de corupție

Un șef de secție din cadrul SA Termoelectrica a...

Sfinții Împărați Constantin și Elena, sărbătoriți de creștinii ortodocși de stil vechi

Creștinii ortodocși care urmează calendarul bisericesc vechi îi sărbătoresc...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va...

Drumarii intervin pe drumurile naționale afectate de ploile abundente

Drumarii sunt mobilizați în teren și intervin pe mai...

Marta Kos: Sunt optimistă că primul cluster de negocieri va fi deschis în iunie

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, se arată optimistă...

ULTIMA ORĂ

Microfoanele care „ascultă” utilajele și detectează defecțiunile înainte să apară în fabrici. Cum funcționează

Tehnologia de ultimă oră folosește sunetele ca să afle din timp când se strică ceva prin fabrici. The post Microfoanele care „ascultă” utilajele și detectează defecțiunile...

ULTIMA ORA: Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii...

Important

Microfoanele care „ascultă” utilajele și detectează defecțiunile înainte să apară în fabrici. Cum funcționează

Tehnologia de ultimă oră folosește sunetele ca să afle din timp când se strică ceva prin fabrici. The post Microfoanele care „ascultă” utilajele și detectează defecțiunile înainte să apară în fabrici. Cum funcționează first appeared on Nexta.ro.

Fritz: PSD ne demonstrează zi de zi că are o „majoritate funcţională” cu AUR în Parlament

Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că AUR nu este un partid anti-PSD şi că rezultatele voturilor recente demonstrează că există deja o “majoritate funcţională”, din care fac parte parlamentarii celor două partide.The post Fritz: PSD ne demonstrează zi de zi că are o „majoritate funcţională” cu AUR în Parlament first appeared on Nexta.ro.

Cahul a găzduit cea de-a III-a ediție a Forumului Regional al Democrației Participative

Cea de-a III-a ediție a Forumului Regional al Democrației Participative a avut loc joi, 28 mai, în municipiul Cahul, reunind reprezentanți ai autorităților locale, organizațiilor societății civile, instituțiilor educaționale și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Evenimentul a adus în prim-plan rolul platformelor civice locale în consolidarea dialogului dintre cetățeni și autorități. Vitalie Ponomariov, directorul executiv al Asociației ECOU, a subliniat că o democrație participativă funcțională presupune colaborare constantă...