Sfinții Împărați Constantin și Elena, sărbătoriți de creștinii ortodocși de stil vechi

Creștinii ortodocși care urmează calendarul bisericesc vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, considerați primii mari susținători ai creștinismului în Imperiul Roman. Sărbătoarea are o semnificație aparte atât în viața religioasă, cât și în tradițiile populare păstrate în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit tradiției creștine, împăratul Constantin cel Mare a avut un rol decisiv în recunoașterea și răspândirea creștinismului, iar mama sa, Elena, este cunoscută pentru descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Numele lor este legat de evenimente care au marcat istoria creștinismului și de transformarea crucii într-un simbol al credinței.

Sărbătoarea este marcată prin slujbe religioase și hramuri în numeroase localități. În același timp, în mediul rural s-au păstrat mai multe credințe populare. În tradiția populară, ziua mai este cunoscută și sub denumirea de „Constantin graur” sau „Constantinul puilor”, fiind asociată cu perioada în care păsările își învață puii să zboare. Din acest motiv, în unele zone se evită muncile agricole.

Istoricii menționează că Edictul de la Milano, promulgat în anul 313 de Constantin cel Mare, a garantat libertatea religioasă pentru creștini. De asemenea, împărăteasa Elena a contribuit la construirea unor importante lăcașuri de cult în locurile sfinte din Ierusalim, inclusiv a Bisericii Sfântului Mormânt.

Mulți moldoveni își sărbătoresc onomastica astăzi: numele Constantin este purtat de peste 27 800 de bărbați. Alte forme întâlnite sunt Costel, purtat de 140 de persoane, și Costică, înregistrat la patru bărbați. În același timp, numele Elena este purtat de circa 97 400 de femei, iar alte derivate, precum Ileana și Lena, sunt purtate de 65, respectiv, de 71 de persoane.

The post Sfinții Împărați Constantin și Elena, sărbătoriți de creștinii ortodocși de stil vechi appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Copaci doborâți, drumuri și mașini blocate după ploile și vântul puternic de marți

Copaci doborâți, drumuri și vehicule blocate – sunt consecințele...

Șef de secție de la Termoelectrica, reținut într-un dosar de corupție

Un șef de secție din cadrul SA Termoelectrica a...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va...

Drumarii intervin pe drumurile naționale afectate de ploile abundente

Drumarii sunt mobilizați în teren și intervin pe mai...

Marta Kos: Sunt optimistă că primul cluster de negocieri va fi deschis în iunie

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, se arată optimistă...

Accesibilitatea școlară în Moldova rămâne o provocare pentru copiii cu cerințe speciale

Multe școli și grădinițe din Republica Moldova rămân insuficient...

ULTIMA ORĂ

David Beckham va avea o stea pe Walk of Fame, la Hollywood

Fostul fotbalist David Beckham va avea propria stea pe celebrul „Walk of Fame” de pe Hollywood Boulevard. Ceremonia va avea loc în data de 12...

ULTIMA ORA: Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii...

Important

David Beckham va avea o stea pe Walk of Fame, la Hollywood

Fostul fotbalist David Beckham va avea propria stea pe celebrul „Walk of Fame” de pe Hollywood Boulevard. Ceremonia va avea loc în data de 12 iunie, în timpul Cupei Mondiale din America de Nord, a anunţat marţi Camera de Comerţ din Hollywood, potrivit AFP.The post David Beckham va avea o stea pe Walk of Fame, la Hollywood first appeared on Nexta.ro.

David Beckham va avea o stea pe Walk of Fame, la Hollywood

Fostul fotbalist David Beckham va avea propria stea pe celebrul „Walk of Fame” de pe Hollywood Boulevard. Ceremonia va avea loc în data de 12 iunie, în timpul Cupei Mondiale din America de Nord, a anunţat marţi Camera de Comerţ din Hollywood, potrivit AFP.The post David Beckham va avea o stea pe Walk of Fame, la Hollywood first appeared on Nexta.ro.

Ce NU vezi la Hollywood: Hollywood vs. producția independentă – o bătălie cinematografică care merită urmărită

PARTENERIAT. Pentru că accesul la cinema independent de ultimă oră este încă limitat, de obicei vezi filmele în circuit fetsivalier, iar AIFF funcționează ca un curator esențial între public și noile tendințe de peste ocean.The post Ce NU vezi la Hollywood: Hollywood vs. producția independentă – o bătălie cinematografică care merită urmărită first appeared on Nexta.ro.

Studiu IRES: Informația științifică este reperul principal al consumatorilor adulți în evaluarea riscurilor asociate fumatului

Studiu IRES: Informația științifică este reperul principal al consumatorilor adulți în evaluarea riscurilor asociate fumatuluiThe post Studiu IRES: Informația științifică este reperul principal al consumatorilor adulți în evaluarea riscurilor asociate fumatului first appeared on Nexta.ro.

Se întorc vijeliile de vară. Care vor fi zonele cele mai afectate. Prognoza ANM, în exclusivitate pentru Gândul

Un cod galben de ceață – emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) – a expirat la ora 09:30. Deocamdată, meteorologii nu au mai emis alte avertizări meteo, iar vremea este frumoasă în întreaga țară. Cum va fi vremea astăzi a transmis, în exclusivitate pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM. „Astăzi vremea se va încălzi, cerul va avea înnorări temporare și, izolat, va ploua în regiunile estice și la munte.  Seara,...

(P) Vitalitas anunță primul studiu științific de longevitate din România realizat într-un centru rezidențial pentru seniori. Cel mai longeviv participant are 104 ani

Cel mai mare centru privat pentru seniori din Europa analizează factorii care contribuie la îmbătrânirea sănătoasă, pornind de la realitatea rezidenților săi. Centrul de excelență pentru seniori Vitalitas, cel mai mare centru rezidențial privat pentru seniori din Europa, anunță lansarea unui studiu de longevitate menit să identifice și să documenteze factorii medicali, nutriționali, psihologici, sociali și spirituali care influențează calitatea vieții și longevitatea activă în rândul rezidenților săi. Studiul...

Proteste în lanț în România: Medicii la București, grevă la Cugir, sedii ANAF pichetate: ”Respect promis, respect omis”

Sindicaliștii SANITAS critică ferm proiectul noii legi a salarizării, considerând că acesta este nedrept, incomplet și dezavantajos pentru angajații din sănătate și asistență socială. În semn de protest, sindicaliștii organizează miercuri o manifestație la București. Potrivit reprezentanților federației, noua grilă salarială ar putea duce la plafonarea veniturilor sau chiar la diminuarea acestora pentru mai mult de jumătate dintre salariații din sistem. În același timp, în țară au început alte...