Șef de secție de la Termoelectrica, reținut într-un dosar de corupție

Un șef de secție din cadrul SA Termoelectrica a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar de corupție, care vizează organizarea și desfășurarea unor proceduri de achiziții în cadrul întreprinderii, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, acesta este bănuit că ar fi pretins și primit în mod sistematic bani de la reprezentantul unui agent economic pentru a favoriza compania respectivă în cadrul licitațiilor organizate de întreprindere. Conform datelor preliminare, suma transmisă lunar ar fi fost de 10 mii de lei.

Totodată, oamenii legii au desfășurat mai multe percheziții la locul de muncă al persoanei vizate și la sediul agentului economic. În cadrul acestora au fost descoperite sume de bani, despre care anchetatorii presupun că ar fi fost transmise pentru luna mai, precum și dispozitive electronice de stocare a informației și documente relevante pentru cauza penală.

CNA precizează că dosarul este investigat sub aspectul infracțiunilor de corupere activă și pasivă, iar urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea tuturor persoanelor implicate.

The post Șef de secție de la Termoelectrica, reținut într-un dosar de corupție appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Software și echipamente finanțate de UE, donate de OIM la punctul de trecere a frontierei Palanca, pentru consolidarea gestionării frontierelor

Comunicat de presă Uniunea Europeană, în parteneriat cu Organizația Internațională...

Copaci doborâți, drumuri și mașini blocate după ploile și vântul puternic de marți

Copaci doborâți, drumuri și vehicule blocate – sunt consecințele...

Sfinții Împărați Constantin și Elena, sărbătoriți de creștinii ortodocși de stil vechi

Creștinii ortodocși care urmează calendarul bisericesc vechi îi sărbătoresc...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va...

Drumarii intervin pe drumurile naționale afectate de ploile abundente

Drumarii sunt mobilizați în teren și intervin pe mai...

Marta Kos: Sunt optimistă că primul cluster de negocieri va fi deschis în iunie

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, se arată optimistă...

ULTIMA ORĂ

Andrei Uncuța se transferă de la Spitalul Republican la Ministerul Sănătății

Directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Andrei Uncuța, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Decizia a fost aprobată în...

ULTIMA ORA: Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii...

Important

Andrei Uncuța se transferă de la Spitalul Republican la Ministerul Sănătății

Directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Andrei Uncuța, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Decizia a fost aprobată în ședința Guvernului din 3 iunie.

Microfoanele care „ascultă” utilajele și detectează defecțiunile înainte să apară în fabrici. Cum funcționează

Tehnologia de ultimă oră folosește sunetele ca să afle din timp când se strică ceva prin fabrici. The post Microfoanele care „ascultă” utilajele și detectează defecțiunile înainte să apară în fabrici. Cum funcționează first appeared on Nexta.ro.

Fritz: PSD ne demonstrează zi de zi că are o „majoritate funcţională” cu AUR în Parlament

Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că AUR nu este un partid anti-PSD şi că rezultatele voturilor recente demonstrează că există deja o “majoritate funcţională”, din care fac parte parlamentarii celor două partide.The post Fritz: PSD ne demonstrează zi de zi că are o „majoritate funcţională” cu AUR în Parlament first appeared on Nexta.ro.